joi, 23 noiembrie 2017

Un debutant


 ✋👇

      Debutantul este "persoana aflată la începutul unei cariere, este o persoană fără experiență, un începător sau novice."
      Profesorul debutant este persoana care vine de pe băncile liceului de profil sau ale facultății într-o instituție de învățământ, în urma unui examen, cel de titularizare, este acea persoană obișnuită cu o anumită realitate-închipuită sau prezentată de profesori, coordonatori și de către mentorii din practică. El este orientat de către liceu sau facultate mai ales asupra aspectelor tehnice ale învăţământului.
      Ceea ce pot spune din poziția unui debutant este că realitatea prezentată este într-un fel, iar realitatea din grădiniță (instituția în care sunt profesor debutant) este cu totul și cu totul alta.
      Ca debutant, încă de la înscrierea pentru examenul de titularizare, am întâlnit anomalii ale sistemului precum: cele 3 cozi la care am fost surprinsă că trebuie să aștept pentru a-mi depune dosarul timp de aproximativ 4-5 ore la care s-au adăugat, ulterior, replicile din timpul susținerii activității demonstrative într-o grădiniță total necunoscută, replici ca: "dar pe voi nu v-a învățat la facultate că "așa" se face?".
      Să fii debutant este dificil în orice domeniu, dar în domenii în care se intră în contact direct cu omul, fie el mic sau mare, este cu atât mai dificil, cu cât fiecare cu care intri în contact are personalitatea lui.
      Așadar, "problemele" unui profesor debutant vor începe, după caz, înainte de a ajunge la catedră, în fața copiilor/elevilor.

      "Ne citim" la următorul articol!

👉 😊 👈



Un comentariu: